Facultatea lăsată baltă și întoarcerea la ea după pensionare

Într-o dimineață de octombrie, în fața secretariatului unei facultăți, stă la coadă un domn cu părul argintiu, cu o mapă de plastic sub braț. În jurul lui, tineri cu telefoanele în mână, rucsacuri și haine largi, care schimbă replici despre un seminar. Domnul nu spune nimic, doar își verifică încă o dată hârtiile din mapă. Când îi vine rândul, vorbește încet, ca cineva care are o poveste lungă și nu știe de unde s-o înceapă.

Povestea e mai frecventă decât ne închipuim. O facultate începută cu decenii în urmă, întreruptă de o schimbare de viață, de o slujbă, o mutare, o familie. Acum, după pensionare, timpul s-a întors și odată cu el vechea dorință de a termina ce a rămas neterminat. Cine se află în situația aceasta are nevoie mai ales de calm, de întrebările potrivite și de un plan care să nu stea pe termene strânse.

Ce s-a schimbat cât ai fost plecat

Prima surpriză este cât de mult s-au mutat lucrurile pe ecran. Unde înainte exista un caiet cu opisuri și o ștampilă, acum există platforme online, conturi, parole, adrese de e-mail instituționale și anunțuri postate la ore la care nu te uiți. Secretariatul nu a dispărut, dar nu mai e singurul loc unde se află lucruri. Orarul, notele, materialele de curs pot ajunge pe un site pe care trebuie să-ți faci cont.

Poți privi lucrurile ca pe o piedică sau ca pe o ocazie. Mulți dintre cei care s-au întors spun că partea tehnică se învață în două săptămâni, cu ajutorul unui coleg de grupă sau al unui nepot. Mai greu e cu obiceiul de a întreba. După o viață în care ai fost cel care știe, să fii din nou cel care nu știe nu cade ușor, dar se obișnuiește, mai ales când te uiți în jur și vezi că nici ceilalți nu știu tot.

Altfel arată și sălile. Cărțile se scanează, cursurile se trimit pe e-mail, iar cafeaua se bea în curte, nu pe holuri. Dar banca rămâne bancă, tabla e tablă, iar emoția de dinaintea unui examen nu s-a schimbat. Cine a trecut printr-un asemenea moment cândva îl recunoaște imediat, ca pe un miros dintr-o casă veche.

Dacă te întorci cu gândul la prima dată, ai observa probabil un lucru: atunci nu aveai răgaz să te uiți în jur. Alergai după orar, după bani, după un loc în cămin. Acum poți privi lucrurile cu ochi mai blânzi, poți nota ce îți place la clădire, la oamenii din ea, la felul în care miroase biblioteca. Un amănunt mic, care face diferența între o obligație și o plăcere.

Primul pas: întrebi, nu ghicești

Nimic din ce se spune la prima discuție nu trebuie luat ca regulă generală. Fiecare facultate își are normele ei, iar situația fiecărui om diferă: în ce an a rămas, cât a trecut, ce a promovat, ce discipline s-au schimbat în planul de învățământ. De aceea, primul pas este să mergi la secretariat cu toate documentele pe care le mai ai și să întrebi concret ce se poate și în ce condiții.

Merită să ai la tine un carnet și un pix. Notează numele omului cu care vorbești, ce ți se spune, ce acte ți se cer și până când. Nu e vorba de neîncredere, ci de nevoia firească de a avea unde să te întorci. Dacă ai pierdut un document, spune sincer și întreabă cum se recuperează. Nu ești primul și nici ultimul.

Pentru cine vrea să simtă și atmosfera dinainte, să vadă ce îi preocupă pe studenții de azi, de la timp liber până la chestiuni de zi cu zi, există secțiunea Lifestyle de pe studentcenter.ro, un portal gândit pentru cei de la facultate. Citind-o, vei înțelege mai ușor limbajul și grijile colegilor mai tineri, iar discuțiile de la cantină nu te vor lua pe nepregătite. Nu e un ghid al drepturilor tale, ci o fereastră către lumea în care intri.

Ritmul: fără termene strânse

Marele avantaj al unui om întors la studii după ani este că nu mai are nimic de dovedit. Nu își caută un loc de muncă, nu se compară cu nimeni, nu se grăbește spre o diplomă pe care trebuie să o arate cuiva. Poate alege un ritm omenesc, cu o jumătate de zi la facultate, cu o după-amiază de învățat, cu o zi liberă în care nu se gândește la nimic.

Planul cel mai bun este cel pe care îl poți ține. Dacă îți propui trei materii pe semestru și reușești două, nu ai pierdut. Dacă îți propui patru și pici pe una, înțelegi unde era limita. Nu uita că existența unui calendar al facultății nu înseamnă că ești obligat să-ți faci un calendar prea strâns. Poți vorbi cu cadrele didactice despre ritm, iar mulți vor să te ajute.

O scenă pe care o povestesc cei întorși: prima sesiune. Stau pe un hol, cu un caiet în mână, între doi tineri care repetă cu voce tare. Cineva îi întreabă ce examen au și își dau seama că emoția e aceeași, doar vocabularul diferă. Nu e nevoie să câștigi acolo ceva, e suficient să fii prezent, să treci pragul sălii și să dai ce poți.

Obiceiul de studiu are și el nevoie de reînvățare. Acum treizeci de ani, memoria funcționa altfel, mai multă forță, mai puțină experiență. Azi îți sunt mai utile înțelegerea și legăturile dintre lucruri. Mulți se miră cât de bine se leagă capitolele de ceea ce au trăit în viața reală, lucru care nu se învață din manual.

Banii și timpul, spuse pe nume

Nu e rușine să ai grijă de buget. O reluare a studiilor poate însemna taxe, cărți, transport, materiale tipărite, poate chiar și puțin timp scos din alte activități. Nu putem spune cât costă, pentru că depinde de instituție, de program și de situația fiecăruia. Se află la sursă, de la secretariat sau de pe site-ul facultății, nu de la prieteni care au auzit ceva.

Ține cont și de timp. Un pensionar activ are deja o zi plină: nepoți, grădină, vizite, medici, treburi prin casă. Facultatea nu se adaugă la ele ca un supliment, ci le reașază. Scrie pe o foaie cum arată o săptămână obișnuită și vezi unde se pot face două sau trei ore libere, la aceleași momente, ca să se formeze un obicei.

Dacă un lucru nu e clar, spune-ți că mai ai timp. Unele întrebări se lămuresc la a doua discuție, nu la prima. Alege cu calm, nu în prima emoție, pentru că partea frumoasă a întoarcerii e că nu o impune nimeni, nici termenele, nici banii, nici necesitatea de a recupera ceva. O faci pentru că ai vrut mereu.

Actele și dosarul, ținute în ordine pe tot parcursul anului

Se spune uneori că studenția adevărată se termină cu dosarele. Și e adevărat, în sensul că un dosar ordonat te scutește de mari bătăi de cap. Adeverințe, cereri, confirmări, chitanțe, extrase din regulamente: toate ajung să fie cerute la un moment dat, de multe ori în cel mai prost moment. Despre cum se țin ordonate aceste hârtii, pe parcursul întregului an universitar, găsești idei utile în gestionarea adeverințelor și a dosarului de student, un text scris pentru cei de la facultate.

Soluția practică, valabilă la orice vârstă, este un dosar fizic cu separatoare și o copie pe telefon sau pe un stick. Hârtiile se pun la loc imediat, cu data primirii scrisă cu creionul într-un colț, iar la sfârșitul fiecărei luni te uiți dacă ceva expiră. Un obicei scurt, cinci minute, care scapă de alergăturile de la sfârșit de semestru.

Pe lângă documente, ține și o listă cu numele și programul secretariatului, cu adresele de e-mail utile și cu numerele de telefon. Aceste informații se schimbă, iar cele vechi nu te ajută. Când ai nevoie de ceva urgent, vei vedea cât de bine face o foaie actualizată, prinsă pe interiorul mapei.

Colegii, profesorii și cantina

Mulți cred că cea mai grea parte este materia. De fapt, e primul contact cu colegii. Cine are părul alb în amfiteatru atrage priviri, iar privirile pot fi curioase, amuzate sau respectuoase. De cele mai multe ori, după o săptămână, devii parte din peisaj, iar după o lună colegii vin să te întrebe cum se face un lucru despre care ai citit în viață, nu în curs.

Profesorii reacționează, la rândul lor, diferit. Unii se bucură, alții se păstrează în reguli. Nu le cere tratament special, ci politețe și clarități. Spune de la început că te-ai întors după mulți ani, că ai lacune pe unele teme și că vei întreba când nu înțelegi. Aceasta face mai mult decât orice justificare.

Cantina, în sfârșit, e locul unde se leagă prieteniile. Ia-ți o masă lângă cineva care pare să aibă aceeași pauză ca tine și lasă discuția să curgă singură. Despre cursuri, despre profesori, despre vremea de afară. Nu căuta teme grele, cele ușoare sunt de obicei puntea cea mai bună între oameni care au trăit în epoci diferite.

Săptămâna aceasta, dacă simți că ceva te tot îndeamnă să o iei de la capăt, sună la secretariat și întreabă cum se programează o discuție despre situația ta. Pregătește mapa, notează trei întrebări și fă o fotografie documentelor. Restul se rezolvă pe parcurs, iar prima treaptă, cea mai grea, este chiar aceea de a bate la ușă.